Weekendul asta am avut parte de niste intamplari care m-au pus mult pe ganduri , o complexitate de sentimente si senzatii...hmmm,cat de complex e omul,cand de ciudata si imprevizibila e viata!
Imi traiesc viata dupa anumite coordonate,principii,intotdeauna am vrut sa stiu ce se intampla,sa am control asupra lucrurilor,nu-mi place ideea de a lasa sa vina lucrurile de la sine,nu suport minciuna,nu suport falsitatea,cred ca sunt 2 dintre motivele pt care nu as putea ierta pe cineva.
Iata,insa,ca uneori ma lovesc de situatii in care nu mai am controlul asta,sau mai bine zis de situatii in care realizez ca aveam impresia ca stiu ce se intampla,dar de fapt nu e asa...!
Calitate sau defect,nu mi-am dat seama inca unde ar trebui incadrat,sunt foarte atenta la detalii,fara sa vreau pun lucrurile cap la cap si ajung in postura:"Bai,ia stai putin,mi-ai zis ca s-a intamplat asa,dar de fapt...stai k te-ai dat de gol singur!"... Nu suport minciuna,prefer sa mi se spuna in fata,desi de cele mai multe ori adevarul doare,dar mi se pare ca este cel mai cinstit asa... De ce sa ma minti ? La un moment dat tot imi dau seama,in anumite circumstante... si e mai rau, pt ca in loc sa imi spui din start,ajungem in situatia in care imi pierd increderea,iar daca ajung sa nu mai am incredere in tine,e nasol,cu greu o mai recastigi.!Iti dai seama ca ai gresit,ma rogi sa te iert,promiti ca nu se mai repete,dar mi-e greu sa te mai cred,oricat as vrea eu...
Este atat de frustrant sentimentul,incat am reactii de tot soiul...de la oftica,la nervi,furie,dezamagire,insotita de nelipsitele siroaie de lacrimi,tremuriciul ala necontrolabil,impulsul ala de a urla pentru a-mi descarca nervii,dorinta de a-mi baga picioarele in tot si sa plec cat mai departe de oamenii pe care ii credeam cumva,credeam ca ii cunosc,dar de fapt nu e asa...senzatia aia "Gata,de azi ma fac a dracu!".
Dupa ce-mi trece starea asta,se instaleaza o alta senzatie,cea de teama,teama de a nu mai putea sa ma deschid in fata cuiva. Ce rost are ?? De ce sa o mai fac,daca am fost dezamagita acum,voi fi si altadata!? Nu mai bine previn eu si ma inchid in mine ? Ma simt groaznic de singura si am senzatia ca sunt un punct infim intr-o lume imensa,dar totodata ma retrag in cochilia mea.Ciudat ...Nu e bine,e un fel de autoaparare,dar ce sa fac? Nu pot sa devin o antisociala,sa ma izolez de lume,asta este,lumea asa a fost lasata,cu calitati si defecte,viata asta implica,bucurii si dezamagiri,urcusuri si coborasuri.
Printre toate senzatiile astea,mai patrunde si cea in care am impresia ca nimeni nu ma intelege,ca toti ma cred absurda.
Plang,ma descarc,"imi vine sa-mi dau palme",analizez situatia,in detaliu,in stilul meu(idiot uneori),ma-ntreb cum de am putut fi atat de naiva,regret ca am luat anumite decizii,ca am ales anumite lucruri, anumite drumuri in viata,ma calmez relativ si realizez ca de fapt regretele nu isi au rostul,pt ca daca nu as fi ales drumul asta,as fi ales altul,si poate ca si atunci as fi fost dezamagita,deci indiferent cum fac,inevitabil viata imi mai da si palme...
Ajung in momentul in care trebuie sa ma hotarasc ce voi face de acum inainte...am doua variante , ori raman pe ideea pe care am pornit cand eram nervoasa,sa ma racesc,sa devin dura,de neatins, ori ... sa revin cu picioarele pe pamant si sa imi dau seama ca oricat mi-as impune,nu voi putea niciodata sa pun in aplicare prima varianta ,pt ca nu sunt "construita" asa.
Nu e deloc bine,imi pun un zid de protectie in jurul meu,afisez o duritate(desi in realitate sunt mai moale decat un puf),resping pe toata lumea,doar ca sa ma "protejez",sa nu mai ajung in stadiul in care sa fiu dezamagita...
Cei din jurul meu,nu au de unde sa stie,ca eu de fapt ma comport asa din anumite motive,percep reactiile mele in diferite moduri,raman cu pareri eronate...foarte aiurea...
Cert e ca o dezamagire,imi creeaza o rana,rana care se vindeca in timp,greu,dureaza pana sa recapat increderea pe care o aveam in oameni,sa ma redeschid in fata lor,dar cu siguranta,nu mai ajung niciodata la fel cum eram,pt ca orice dezamagire a vietii sau pricinuita de cineva,ma face sa fiu mai atenta si mai reticenta in ceea ce priveste oamenii!!
Celor care ma cunosc si ma inteleg,le multumesc ca au rabdare cu mine,sa trec prin "vindecarea ranilor",celor care nu ma cunosc asa bine si nu sunt dispusi sa ma inteleaga,le cer totusi anticipat scuze pt eventualele pareri eronate despre mine!!
Si mi-as permite sa dau un sfat,dati mai multa importanta detaliilor,pt ca de cele mai multe ori in detalii sta toata esenta,ganditi-va mai mult inainte sa actionati,pt ca puteti ranii oamenii prin actiunile voastre!
